"Moara cu Noroc" de I. Slavici - Drama Cargiumarului Ghita-

In nuvela "Moara cu Noroc" accentul cade pe ralieferea trasaturilor sufletesti ale personajelor. Reprezentativ in acest sens este personajul principal Ghita, care se abate de la norma morala enuntata la inceputul operei: "omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale conteaza", si de aceea va evolua spre un deznodamand tragic. Personajul identifica saraciua cu lipsa de 'viata' , si prin urmare se hotaraste sa ia in arenda carciuma de la "moara cu noroc". Fostul cizmar parcurge un drum simbloic, lasa in urma sate si lucruri "bune" si se indreapta spre locuri "rele". Drumul semnifica o coborare a lui ghita in infern, spre un "univers malefic", al patimilor care-l agaseaza incontiuu pe Ghita, depersonificandu-l.

 Afacerile incep sa-i sporeasca iar acesta incepe sa guste din satisfactia castigului cu multa usurinta, precum si bucuria ca a scapat de saracie.

 Harnic, bland si cinstit, carciumarul incepe sa devina cunoscut, binecuvantand parca locul in care se aseza-se. Toate aceasta multumire nu tine insa numai pana la aparitia lui Lica Samadaul, seful porcarilor din zona. Acesta este un personaj demonic si straniu, care exercita o influenta foarte mare asupra lui Ghita. Personajul principal intelege ca nimeni nu putea sa ramana la moara fara voia lui Lica.

 Evolutia lui Ghita este dramatica, traind o drama psihologica, ce se naste din conflictul interior al personajului: " dorinta de-a ramane cinstit este la fel de mare precum cea de a se imbogatii.

 Monologul interior ilustreaza gandurile si framantarile personajului: "Ei ce sa-mi fac? Asa m-a lasat Dumnezeu? ce sa-mi fac daca exista in mine o forta mai mare decat vointa mea?".

Ghita se dezumanizeaza, devenind fricos, las, fuge de 'eul' sau real, cautand un alt 'eu' iluzoric, care are sa-l indrepte spre moarte.

Prin caracterizarea directa aflam ca stralucirea din ochii fostului cizmar si bucuria vietii se sting. Ghita nu mai zambea ca inainte, acum radea in hohote, de iti venea sa te sperii de el, devenea tot mai ursuz.

Carciumarul isi dezvaluie trasaturile in momentele de maxima incordanta in relatia cu celelalte personaje. Cand naratorul, prin caracterizarea indirecta conseamnaza cu atentie gesturile, gandurile si framantarile acestuia.

In scena 1, imaginea lui Ghita de om cumsecade se destrama ireversibil, acest devine fara voia sa complice in jefuirea arandasului si in uciderea unei femei, la proces jura stramb, devine complicele lui Lica Samadaul prin implicarea voluntara in afacerile si crimele acestuia." Carciumarul isi constientizeaza drama, are remuscari "Iarta-ma Ano", dar nu este capabil sa ia o hotarare durabila. El aluneca definitiv pe panta dezumanizarii, se indeparteaza de familie, o pierde pe ana definitiv, care nu-l mai considera om, "carciumarul nu este decat o muiere  imbracata in haine barbatesti".

In final, focul purifica acest spatiu, el fiind unica optiune durabila. Ghita o ucide pe Ana, mai apoi el urmeaza sa fie omorat, iar Lica Samadaul se sinucide.
Procedeul de caracterizare a personajului principal este dialogul si monologul. Tehnica individualizarii personajelor, incluziv a personajului lui Ghita este investigatia recurenta, adica repetitia succesiva. Portretul este adus la esential in cazul lui Ghita, Ana si Pintea, pe cand in cazul lui Lica este detaliat, atat din punctul de vedere psihologic cat si din cel al aspectului. Ghita nu are un nume de familie, iar prenumele sau este unul comun. Este evident faptul ca Ioan Slavici nu este un scriitor pasionat de aparente. Pe el il atrage mai mult lumea interioara a personajelor sale. Astfel, Ghita este un personaj complex, care traieste o drama pshiologica, consecinta a nerespectarii moralei satului arhaic, in care este bine ancorata batrana, mama Anei, si potrivit careia banii nu sunt sursa umanizarii lumii, ci sunt sursa ei de pierzanie.